După prima cercetare la fața locului, anchetatorii au găsit, în casa lui Gheorghe Dincă, trei pete de sânge care s-au dovedit a fi, în urma testelor, ale Luizei.
Surse judiciare au precizat că, după prima cercetare la fața locului, anchetatorii au identificat în casa lui Gheorghe Dincă trei pete de sânge. În urma analizelor, specialiștii au ajuns la concluzia că sângele este al Luizei.
Procurorii DIICOT au găsit, în data de 5 august, un sac cu oase şi cenuşă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că şi-a ascuns urmele.
Principalul suspect al crimelor din Caracal a susținut, la acel moment, că este vorba despre rămăşiţele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeaşi zi în care a sechestrat-o. INML nu a putut identifica un ADN deoarece oasele erau prea calcinate, însă specialiștii refac analizele.
„Am depus două plângeri, una e o continuare a plângerii inițiale depuse la DIICOT împotriva familiei lui Dincă și împotriva soției lui Dincă. Plângere căreia nu i s-a dat curs, ci din contră. Acești făptuitori au fost audiați ca martori în continuare cu toate că aveau la dosar plângerea făcută de familia Luizei împotriva doamnei Dincă. (…) Aștept să fie scoasă plângerea de la mapă și familia Dincă să fie cercetată”, a declarat avocatul Tonel Pop, la sediul Parchetului General.
Potrivit avocatului familiei Luizei, din declarațiile pe care le-a dat soția lui Dincă în fața anchetatorilor se înțelege femeia ar fi „șters, alterat sau distrus probe” din locuința din Caracal.
„Rămâne de văzut dacă cu intenție, din complicitate sau forțată. Luând în calcul ce a spus doamna, avem altă distrugere de probe în ce privește relația dânsei cu Dincă. (…) Luănd în considerare ce a spus doamna Dincă, este clar că Luiza – dacă s-a acționat asupra ei cu violență, s-a acționat după ce doamna Dincă a plecat, ceea ce înseamnă că s-au întâlnit acolo cele două: Luiza și doamna Dincă. (…) Din coroborarea declarațiilor, e o dovadă, nu mai e o prezumție. Din probele administrate privind prezența Luizei în casă, rezultă că Luiza nu a fost omorât nici violată și a existat după ce doamna Dincă a plecat. Au existat în același moment, în aceeași casă”, a mai spus apărătorul familiei Luizei.